Greva la canadieni

Pentru ca se poate

18 zile-concediu-de-boala pe an. Atitea poseda
vajnicii lucratori municipali, prezentalmente in
greva. Si nu numai atit, dar ele, zilele-bolnavioare,
pot fi cumulate de la an la an si/sau transformate la
iesirea la pensie in banuti adevarati. Optsprezece
zile, sau, cum scrie in contract, una zi si jumatate per
luna. Masura aceasta, de a oferi posibilitatea convertirii in bani a
zilelor de boala nefolosite a fost croita, culmea, tocmai pentru a incu-
raja lucratorul public de a nu lua zile de boala nejustificat. Sindicatul
CUPE (The Canadian Union of Public Employees) este organizatia care
a pus la cale greva. Si a pus-o la cea mai vizibila si mai ales mirositoare
cale: gunoaiele toronteze zac neridicate in toata gloria lor milleriana.
Fac o paranteza, nu locuiesc in Toronto, ci intr-o suburbie mai putin
bintuita de disputele sindicatelor cu stapinirea, suburbie in care strazile sint
strabatute de camioanele harnice ale gunoierilor.

Pe vremea strabunicului meu, sindicatele se bateau cu patronii pentru
drepturi cit se poate de umane si legitime. Strabunicul a lucrat la
uzinele Ford, undeva prin Michigan si, probabil, din cind in cind
picheta intrarea in uzina alaturi de camarazii de suferinta. Astazi,
telurile, idealurile si metodele de lupta ale sindicatelor s-au schimbat
radical. Imaginati-va de pilda o greva la Uzinele Malaxa prin anii '30,
in care muncitorii cereau sa nu le fie luat dreptul de a cash-ui zilele de
boala nefolosite. Da, lucrurile au evoluat considerabil de atunci, insa
rolul primordial al sindicatului ar trebui sa ramina neschimbat: pro-
tectia membrului sindical in fata bestiei capitaliste.
Sa facem abstractie de faptul ca acele OPTSPREZECE ZILE anuale pot
(inca) fi cash-uite si sa ne concentram pe numarul in sine: 18! Cine mai
are atitea zile de boala platite, intr-un an? Sa-mi fie cu iertare, dar cine
e desteptul care nu isi ia zilele cu pricina sub forma de vacante carai-
biene? 3 saptamini plus alte 3 de concediu, probabil = sase saptamini
de zile libere, concedii, vacante, cottage-uri si beri intr-un an. Daca
toate lucrurile astea s-ar sti in Romania in toata splendoarea lor, am
avea o inundatie de emigranti pe teme de angajati publici.

Incerc sa conduc prin metropola la ore la care circulatia rutiera ar tre-
bui sa fie aproape de zero. Problema este ca nu mai dibuiesc acele ore
serene de trafic. La orice ora din zi, Valea Donului este captusita cu
masini. Si de fiecare data ma intreb ca prostu': cine mai si lucreaza in
tara asta? La ora 11, catre prinz, orasul zbirniie de masini; si pentru ca-
mi sint dragi cifrele, am stat, intr-o zi, la o bere cu vedere catre
autostrada si am numarat masinile: aproximativ 100-110 pe minut intr-
un singur sens, deci vreo 200-220 la fiecare 60 de secunde. Evident,
multe dintre ele alaturi de posesorii lor erau in misiuni legitime de
afaceri, de teren etc. Si ca pentru a-mi da cu tifla, fiecare numar de
inmatriculare imi spunea: Yours to Discover. Multumesc Ontario, fac
tot posibilul sa descopar misterul miilor de masini metropolitane atot-
prezente.

In fapt, nu mi-a trebuit prea mult: greva lucratorilor publici a
dezvaluit misterul; cu optsprezece zile libere (de boala, e drept) pe an,
cum sa nu zburzi ca mielul lui Vintila pe pasunile metropolitane?
Numai ca, din cind in cind, atunci cind mielul e amenintat de stapini,
isi scoate coltii la vedere si pune de o greva puturoasa si inutila in
mijloc de vara deja torida, cu aroma de recesiune infloritoare.