,,,and... sent

...and.... sent

De cind deschidem ochii comunicam cu cei din jur, in special cu cei apropiati. Este probabil cel mai firesc lucru posibil. Nefirescul insa a aparut recent odata cu nebunia mesageriilor personale. Prin anii liceului si ai facultatii obisnuiam sa bat la usa amicilor mei, uneori chiar fara sa le telefonez inainte.
Vremurile si mai ales obiceiurile s-au schimbat o data cu emigrarea: telefonia locala si mai apoi cea interurbana si internationala au ajuns sa fie cumplit de accesibile, atit tehnic, cit si finanicar. Nu mai imi vizitez prietenii inainte de a da un telefon, uneori convorbirea chiar inlocuieste vizita. Si de aici incolo e o panta fara intoarcere.
O data cu boom-ul din sectorul telecomunicatiilor, relatiile dintre oameni s-au schimbat, s-au racit. Telefonul si apoi e-mailul au devenit surogatele relatiilor reale. Vizitele s-au rarit, durata convorbirilor telefonice a crescut, iar e-mailurile au inlocuit integral vorbele scrise pe hirtie. Asta este, nu te poti opune progresului; daca o faci ramii un paria, un renegat social.
Dar un nou fel de comunicare a inceput sa prinda contur, unul foarte stufos si activ: comunicarea prin mesaje pe mobil si mai nou pe ultra sofisticate jucarii care nici nu mai stii ce sint: telefoane, minicomputere, cititoare de mesaje, cutii muzicale miniaturizate, camere foto sau toate de mai sus ingramadite laolalta?
Se tes si se destes relatii intense prin mesaje fierbinti – nu conteaza ca tastatul acestora are loc intr-o sala de cinema, la volanul unei masini in mers, intr-o sala de biblioteca sau de cursuri. Mesajele intense si adinci sint mai importante decit viata plictisitoare din jur; nu conteaza masinile care te claxoneaza, nu conteaza nici privirile iritate ale sarmanilor neposesori de asemenea jucarii futuriste.
The show must go on, mesajele trebuie sa curga si sa umple conductele sentimentale sau cele de afaceri ale convorbitorilor. Totodata ele, mesajele, umplu si visteriile companiilor telefonice sau de internet care au gasit un nou mijloc de exploatare al naivitatii si al buzunarelor noastre. Evident, exista un mic procent de mesageristi, sa le spunem, care folosesc serviciile respective in interes de serviciu sau pentru chestiuni cu adevarat importante. Nu despre ei este vorba aci de fata, ci despre cei maladiv dependenti de jucarelele impricinate.
S-a creeat un nou fel de comunicare, foarte activa si stufoasa si extrem de superficiala. Daca ati avut ocazia sa surprindeti cite un schimb de mesaje intre doi adolescenti sau adolescente de pilda, veti intelege la ce fel de comunicare ma refer. Lucruri timpit de nesemnificative devin, prin intermediul mesajelor, chestiuni capitale si vitale care creeaza emotii divine. O birfa despre o colega sau o lista de cumparaturi la Gap provoaca stari de extaz in mintea si sufletul protagonistilor.
Da, sint extrem de critic vizavi de acest surogat de comunicare deoarece dinsa, comunicarea asta noua, creeaza o separare de fapt pe care inca nu o realizam. C U L8R

De ce Canada? 10 motive, pe linga multe altele

E o intrebare pe care multi dintre prietenii din Romania mi-o mai pun si azi, dupa 15 ani de canadienizare. Dincolo de chestiunile majore care fac din Canada un loc placut locuibil (cel putin), chestiunile aparent minore, care te lovesc zilnic sint cele care lasa urme vizibile. Evident, exista momente de nostalgie, de indoiala vizavi de cit de oportuna si necesara a fost alegerea migrarii. Insa tot chestiunile aparent minore si cotidiene sint cele care, in final ma linistesc.
Mi-a venit cheful sa scriu rindurile de fata aseara, dupa ce am pierdut telefonul mobil intr-unul din cele mai aglomerate supermarket-uri, Wal Mart. Cind am realizat disparitia celularului am format imediat numarul acestuia de pe telefonul sotiei. Dupa citeva apeluri mi-a raspuns o voce feminina; m-am prezentat si dupa citeva cuvinte mi s-a spus ca pot sa merg sa imi iau telefonul de la Customer Service. Cineva il gasise si l-a predat unui manager. Nu e prima oara, nici a doua oara, e a patra oara cind scenariul se repeta: pierd telefonul, sun la numarul meu, cineva raspunde si stabilim un loc de unde pot sa il recuperez si... atit. Niciodata nu s-a pus problema vreunei recompense cit de mica, pentu ca celor mai multi li se (si ni se) pare un fapt normal sa poti ajuta.
Si sa revin, de ce Canada?
Pentru ca vinzatoarele si casieritele imi zimbesc (nu numai mie) chiar si daca zimbetul face parte din pachetul profesional.
Pentru ca daca uit usa la masina larg deschisa intr-o parcare aglomerata peste noapte, a doua zi la prinz gasesc usa la fel de deschisa cu tot continutul masinii neatins.
Pentru ca politistii sint politicosi, atita vreme cit sint si eu la fel.
Pentru ca la orice restaurant merg chelnerii si chelneritele ma intreaba la jumatatea mesei cum e mincarea si daca mai doresc ceva.
Pentru ca pot sa returnez orice articol cumpar de la orice magazin (cu foarte mici si nesemnificative exceptii gen software si lenjerie).
Pentru ca vip-urile canadiene prefera anonimatul si discretia in fata ochilor publici.
Pentru ca programele de stiri sint plicticoase.
Pentru ca in Toronto gasesc toate bucatariile lumii.
Pentru ca nu trebuie sa dau ciubucuri (in afara de restaurante si asta deoarece chelnerii lucreaza la salariu minim pe economie tocmai din cauza bacsisurilor).
Si pentru ca Canada (iertare pentru insulta cacofonica) este o tara normala si linistita; pe alocuri, prea linistita pentru temperamentul meu si al semenilor mei transatlantic stramutati.

Daca cele de mai sus provin din experiente personale, experienta colegei Simona Catrina este poate si mai convingatoare: o prietena de-a ei, dupa o vizita si tacla la si cu Simona, o suna sa ii spuna ca a uitat poseta intr-o statie de autobuz in urma cu circa doua ore. Asta in miezul zilei si intr-o zona centrala. Simona merge si recupereaza poseta nedeschisa din statia de autobuz dupa aproape trei ore.
Ei vedeti? D-aia.